Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor – ANPC – a demarat actiuni de control in intreaga tara la furnizorii de energie electrica pentru a verifica modul de calcul al facturilor emise catre consumatori.
In contextul cresterii numarului de reclamatii inregistrate de la consumatori in ceea ce priveste modul de calculare a facturilor la energie electrica, din ultima perioada, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor – ANPC – a demarat deja o serie de actiuni de control, la nivelul intregii tari, in acest domeniu, ca urmare a unei tematici nationale, in acest sens. Controalele comisarilor ANPC se deruleaza la furnizorii de energie electrica si verifica modul in care sunt respectate prevederile legale in vigoare, in ceea ce priveste calcularea facturilor emise de acestia catre consumatorul-persoana fizica, in ultima perioada. Mentionam ca, pentru a putea stabili daca reclamatiile sunt fondate sau nu, comisarii ANPC analizeaza cu mare atentie toate documentele necesare, in fiecare caz in parte.
Reprezentantii ANPC precizeaza ca acei consumatori nemultumiti de modul in care a fost realizata factura de consum vor trebui sa ia, mai intai, legatura cu operatorul economic care furnizeaza acest serviciu, iar daca acest dialog sau informatiile primite nu sunt satisfacatoare, sa completeze formularul de sesizare de pe site-ul www.anpc.ro.
De asemenea, consumatorii care au aviz de deconectare si se considera nedreptatiti pot completa formularul de sesizare de pe pagina de Internet a ANPC, cu caracter urgent.
Miriam