Un incendiu puternic a avut loc la Spitalul Judetean din Suceava
Stiri de ultima ora din Sanatate

Un incendiu puternic a avut loc la Spitalul Judetean din Suceava

In noaptea de miercuri spre joi peste 300 de pacienti au fost evacuati din Spitalul Judetean de Urgenta in urma unui incendiu.

Se pare ca incendiul s-a produs la etajul al patrulea al spitalului acolo unde functiona Sectia de obstretica si ginecologie dar fara sa fie inregistrate victim.

Iata cum s-a petrecut totul

“La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără şi degajări de fum, la elemente combustibile ale instalaţiei electrice – izolaţie cabluri şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul IV, Secţia Obstetrică-Ginecologie, în dreptul salonului nr. 7. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”,  a declarat reprezentantul ISU Suceava.

La fata locului au venit mai multe echipaje de pompieri cu cinci autospeciale cu apa si cu spuma, o descarcerare si o autoscara de interventie la inaltime.

“Pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi, în total, fiind alocate intervenţiei, etapizat, şapte autospeciale cu apă şi spumă, opt ambulanţe SMURD, trei autoscări de intervenţie la înălţime, cinci Autospeciale de Transport Personal şi Victime Multiple, două autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit şi nouă echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forţelor şi mijloacelor alocate, o parte au fost întoarse la bază”,  a mai precizat Galeata.

Incendiul a fost sesizat si localizat la ora 00:45 iar stingerea lui a avut loc cu zece minute mai tarziu. Cauza acestuia a fost din cauza efectului temic al curentului electric care este generat de un aparat electic care facea parte din agregatul de ventilare cu defectiuni. Pacientii care erau internati in acest spital nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicatii cu fum si cu gaze toxice.

 

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns