Frumoasa columbianca, interpreta de pop si latino, a fost convocata in fata instantei, fiind banuita de evaziune fiscala. Pe 12 iunie ea trebuie sa se prezinte la un tribunal de langa Barcelona, unde va fi audiata cu usile inchise.
Frauda ar fi de 14,5 milioane de euro
Shakira s-a mutat la Barcelona cu iubitul ei, la fel de celebrul fotbalist spaniol, Gerard Pique. Exista suspiciuni ca diva ar fi pretins ca locuieste in strainatate, desi era in Spania, si si-ar fi parcat banii in conturi off-shore. Ea si-a declarat rezidenta fiscala in Spania de-abia in 2015, desi locuia la Barcelona de cel putin 3 ani. Autoritatile fiscale din Spania cer lamuriri.
Ancheta a durat mai bine de un an
Agenti ai fiscului spaniol au facut cercetari amanuntite, ba chiar au interogat si hair-stylistele de la saloanele de coafura din Barcelona, frecventate de celebra cantareata, pentru a stabili cat mai exact unde a locuit, in intervalul 2012-2015. Potrivit presei, agentii au luat la puricat inclusiv conturile Shakirei de pe retelele de socializare, pentru a vedea, cu ajutorul fotografiilor, cand si in ce locatii s-a aflat interpreta.
Pentru a inchide acest capitol, care ii poate afecta imaginea, Shakira a platit cele 14 milioane si jumatate de euro, imputate de fiscul spaniol. Dar degeaba. Ancheta merge mai departe.
Miriam