Explozia din Rusia este un subiect care afecteaza intreaga Europa. Autoritatile de la Moscova au vorbit pentru prima data despre asta in cursul zilei de marti. Dmitry Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului a declarat „Se mai întâmplă şi accidente. Sunt tragedii. Dar în acest caz particular, e important să îi onorăm pe eroii care şi-au pierdut viaţa în acest accident”. Acesta a tinut sa repete afirmatia lui Vladimir Putin conform careia Rusia face eforturi pentru a dezvolta acest tip de tehnologii care sunt mai avansate decât ale celorlalte tari.
Agentia de stat, Rosatom de energie atomica din Rusia a transmis faptul ca 5 specialisti in energie atomica au murit in urma exploziei. Autoritatile locale au raportat o crestere de radiatii in zona dupa accidentul produs. In aceasta privinta Dmitry Peskov a declarat „toate agenţiile cu competenţe în domeniu vor face tot ce le stă în putinţă pentru a asigura siguranţa cetăţenilor Federaţiei Ruse”. Explozia a avut loc in data de 8 august 2019 in timp ce specialistii lucrau la testarea unor arme noi.
Europa se intreaba disperata cat de departe pot ajunge aceste particule radioactive dispersate in atmosfera. Cu siguranta vantul din acea zona va impinge particulele eliberate in atmosfera. Zona care se afla cel mai mult in pericol este nord, nord-est. Practic, tot ce a ajuns in atmosfera in aceste zile dupa producerea accidentului se va duce in acea zona.
Un meteorolog roman a dezvaluit ca in urma analizei prognozei meteo pentru tara noastra nu exista motive de ingrijorare „Vântul bate în sensul acelor de ceasornic. Când ai acest cer senin, fără vânt deasupra locului în care a avut loc explozia, înseamnă că acești curenți vor împinge particulele eliberate în atmosferă spre nord, nord-est. Practic, vântul împinge tot ce s-ar fi ridcat în atmosferă înapoi spre Rusia. Deci tot ce a ajuns în atmosferă în zilele de după accident se duce în acea zonă”.