Cum doreste Prefectul Capitalei sa decongestioneze traficul
Stiri de ultima ora din Politica

Cum doreste Prefectul Capitalei sa decongestioneze traficul

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu a mentionat ca transportul public va fi decongestionat prin decalarea programului de lucru. Ramane de vazut daca acest lucru va da roade sau nu.

    Cum se va decongestiona traficul

“Prin Hotărâre de Guvern, (…) este o dispoziţie imperativă, şi nu una dispozitivă ca toţi operatorii economici şi toate instituţiile de stat sau private să decaleze programul funcţionarilor cu o oră sau cu două ore, să împartă funcţionarii în două sau trei grupe şi să decaleze programul, (…) însă nu s-a respectat. Chiar la nivelul Prefecturii, astăzi, am dat dispoziţie ca, începând cu ziua de mâine, jumătate dintre funcţionarii instituţiei să vină la ora 7,00, iar cealaltă jumătate la ora 9,00. (…) Nu s-a respectat în cea mai mare măsură în niciuna dintre instituţiile publice sau instituţiile de stat, de aceea avem această aglomerare la staţiile de metrou, de aceea avem această aglomerare la STB şi noi am opinat că, prin aplicarea de îndată a acestor prevederi, putem să decongestionăm transportul public şi suprateran şi subteran”, a afirmat Berbeceanu dupa sedinta Comitetului Municipului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta.

Prefectul Capitalei a mentionat ca se doreste concentrarea pe eforturile deja decise in contextul pandemiei de COVID-19.

“Am apreciat şi noi şi toţi membrii din Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă că măsuri restrictive suplimentare nu se impun. Am hotărât să ne centrăm foarte mult eforturile şi atenţia pe respectarea măsurilor care sunt luate. Nu este normal (…) să luăm măsuri suplimentare, atât timp cât eu, personal, şi colegii, domnul vicepreşedinte al Comitetului şi colegii din Comitet, au apreciat că nu sunt suficient de bine aplicate măsurile deja existente şi în sensul acesta ne vom canaliza eforturile”,  a mai spus Berbeceanu atunci cand a fost intrebat daca mall-urile vor fi inchise in saptamana urmatoare.

CMBSU a decis mentinearea pentru inca 14 zile a tuturor masurilor care s-au dispus in data de 19 octombrie.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns