Premierul britanic, Boris Johnson, a declarat ca lucratorii din tarile Uniunii Europene, care au plecat din regat cand s-a declansat pandemia, ar trebuie sa se intoarca.
El a precizat insa ca cei care se intorc sa lucreze in Marea Britanie vor fi tinuti in carantina, ca orice alti turisti sau vizitatori straini. Intr-o conferinta de presa, la Londra, Boris Johnson a fost intrebat despre impactul asupra lucratorilor din Uniunea Europeana a preconizatei carantine ce va fi instituita de britanici. Johnson a declarat “cei care au locuit si lucrat in Marea Britanie si care vor sa se intoarca sunt bineveniti inapoi. Va trebui sa intrati in carantina, dar vrem sa va intoarceti” – a spus premierul britanic.
Carantina intra in vigoare pe 8 iunie
Potrivit noilor reguli, marea majoritate a celor ce sosesc in Marea Britanie, incepand cu 8 iunie, vor trebui sa completeze un formular, in care sa specifice unde vor sta in izolare, timp de doua saptamani, si cum pot fi contactati. “Nu vom permite unei minoritati recalcitrante sa puna in pericol sanatatea natiunii noastre” – a declarat doamna Priti Patel, ministrul britanic al afacerilor interne.
Cine nu respecta izolarea e pasibil de amenda de 1000 de lire sterline, in Anglia, plus proceduri penale si, posibil, alte amenzi. Cei care refuza completarea formularului platesc o amenda de 100 de lire sterline si risca sa nu fie primiti pe teritoriul regatului. Oficiali din Downing Street 10 spun insa ca deportarea este o varianta extrem de putin probabila.
Miriam