Sindicatul angajaţilor din sectorul feroviar şi din transporturi din Germania – EVG – ameninţă cu noi mişcări de protest, pe fondul disputei legate de salarii cu operatorul feroviar de stat Deutsche Bahn (DN), reprezentanţii ambelor părţi întâlnindu-se luni la Berlin pentru cele mai îndelungate discuţii de până acum, transmite DPA.
“Dacă nu vor exista decizii clare săptămâna aceasta, trebuie să ne aşteptăm la noi greve. Organismele relevate vor decide sub ce formă vor fi mişcările de protest”, a afirmat Kristian Loroch, negociatorul din partea EVG, înainte de începerea discuţiilor.
Timp de cinci zile, negociatorii de la EVG şi Deutsche Bahn discută posibile majorări de salarii pentru aproximativ 180.000 de angajaţi.
Deutsche Bahn încă vede “mari discrepanţe” privind tema majorării salariilor şi a structurii tarifelor.
“Obiectivul este să ajungem la soluţii viabile în următoarele zile”, a afirmat directorul de personal al DB, Martin Seiler.
EVG este pregătit pentru negocieri suplimentare, serioase, a declarat Loroch. Acesta a adăugat: “Am făcut totul pentru a ne asigura că putem desfăşura negocieri rezonabile şi că sunt perspective bune în următoarele zile. Situaţia este tensionată”.
Din februarie, angajaţii EVG au declanşat şapte mişcări de protest la nivel naţional.
Germania sprijină introducerea unui nivel minim anual al reducerii datoriei, întrucât doreşte ca avantajele monedei euro şi ale pieţei unice să fie menţinute, inclusiv prin stabilirea unor reguli fiscale îmbunătăţite, a susţinut ministrul finanţelor german Christian Lindner, într-un interviu acordat recent European Newsroom.
Berlinul a solicitat constant ţinte anuale obligatorii mai stricte pentru reducerea datoriei publice şi a deficitului statelor membre puternic îndatorate. Totuşi, Comisia Europeană a propus doar o flexibilitate sporită pentru a le permite ţărilor să facă investiţiile necesare în scopul modernizării economiei şi combaterii schimbărilor climatice.