Simona Halep s-a casatorit in cursul zilei de vineri, 23 iulie cu partenerul sau, omul de afaceri Toni Iuruc. Aceasta are o relatie cu Toni din 2019, pe care au facut-o publica dupa ce a castigat trofeul de la Wimbledon.
Cum a aparut vestea ca Simona s-a casatorit cu Toni
Aceasta veste a aparut dupa ce sportive a confirmat in cadrul unei conferinte de presa ca in luna iunie s-a logodit.
„E foarte frumos (inelul, n.red.) și-l port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine. Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit! Mă bucur pentru că am făcut pasul deja, este un moment foarte foarte frumos din viața mea”, a spus sportiva.
“Am o viaţă frumoasă. Vreau să dau totul pe teren, vreau să mai joc câţiva ani”, a mai spus Simona.
Simona Halep in varsta de 29 de ani si Toni Iuruc in varsta de 42 de ani au o relatie puternica inca din anul 2018. Sportiva nu a ascuns relatia pe care o are cu partenerul ei si alaturi de care s-a afisat de foarte multe ori. Dar cu toate astea, a pastrat discretia in legatura cu viata lor de cuplu si viitorul pe care il planifica impreuna.
Simona a declarat in preparate randuri ca isi doreste sa intemeieze o familie si sa aiba cat mai multi copii in momentul in care tenisul ca nu va mai fi atat de important pentru ea.
„Îmi doresc foarte mulţi copii, nu mă văd jucând până la 35 de ani. De ce? Pentru că îmi doresc şi altceva de la viaţă şi vreau să mă bucur şi de alte lucruri”, a mai spus sportiva.