Dacă vreți să vă desprindeți pentru câteva zile de agitația cotidiană și să vă bucurați de relaxare, natură și servicii de calitate, Hotel Ensana Ursina din Sovata poate fi o alegere excelentă. Acesta se află într-o zonă care combină confortul modern cu frumusețea naturii, oferind o experiență unică pentru clienții săi.
SPA cu apă sărată și spații generoase pentru relaxare
Unul dintre punctele forte ale hotelului este, fără îndoială, zona SPA. Hotelul dispune de o piscină mare cu apă dulce, dar și de o piscină cu apă sărată, apreciată pentru proprietățile sale benefice pentru organism. Tot în zona SPA se află două saune foarte generoase ca spațiu. Într-o singură saună ar putea încăpea aproximativ 20 de persoane, astfel că oaspeții se pot bucura de relaxare fără senzația de aglomerație.
Lângă piscine sunt amplasate șezlonguri, iar în zonă există un robinet cu apă potabilă și un bar de unde pot fi achiziționate diverse băuturi. Halatele sunt disponibile în camere, iar cei care doresc pot solicita și cearșafuri pentru saună. Sunt detalii care contează și care arată atenția acordată confortului turiștilor.
Mâncare excelentă și un restaurant de calitate
Restaurantul Hotelului Ensana Ursina este, la rândul său, de-a dreptul fabulos. Spațiul este foarte generos, iar vara experiența devine și mai plăcută datorită terasei, unde poți servi masa în aer liber și simți mirosul pădurii. Mâncarea este de calitate și, poate la fel de important, foarte diversificată. Există suficiente variante pentru gusturi diferite, iar atmosfera completează experiența culinară.
Cireașa de pe tort a fost muzica live, care a transformat o simplă seară la restaurant într-un moment cu adevărat plăcut. Personalul hotelului este, de asemenea, foarte atent, oferind o serviciu de calitate de la recepție și restaurant până la zona SPA.
Sovata: o stațiune cu farmec și oameni prietenoși
Hotel Ensana Ursina și Sovata formează astfel o combinație potrivită pentru cei care caută câteva zile de liniște, relaxare, mâncare bună, SPA și natură. Sovata este o stațiune fermecătoare, care merită descoperită la pas. Străzile frumos decorate cu flori, curățenia și aerul de stațiune cochetă contribuie la farmecul locului.
Plimbările prin oraș și prin zonele împădurite pot completa perfect o zi petrecută la SPA. Bineînțeles, nu poate fi uitat Lacul Ursu, unul dintre simbolurile stațiunii Sovata, dar nici Muntele de Sare, obiective care dau acestei zone un farmec aparte.
Într-un cuvânt, Ensana Ursina este un hotel de calitate, cu o zonă SPA în care poți uita pentru câteva ore de zilele încărcate de la muncă și de agitația de zi cu zi. Experiența nu se oprește la ușa hotelului. Sovata oferă o atmosferă de vacanță autentică, ideală pentru cei care doresc să se relaxeze și să se distreze într-un mediu prietos.
David Voicu




