Vizibil iritat, presedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a cerut tarilor occidentale mai mult armament si a sugerat ca lumea democratica se teme de Rusia.
Zelensky a stabilit chiar si cantitatea de armament pe care NATO ar trebui s-o trimita in Ucraina, mai exact unu la suta din avioanele sale si unu la suta din tancuri. „Partenerii nostri au acest armament care sta acolo si se umple de praf. E vorba nu doar de libertatea Ucrainei, ci de libertatea Europei – a spus Zelensky intr-o postare pe retelele de socializare, in noaptea de sambata spre duminica. In plus, presedintele ucrainean a intrebat Occidentul daca se teme de Moscova. Mai multe tari au promis Ucrainei rachete anti-tanc si anti-aeriene, precum si armament mic, dar liderul de la Kiev insista ca e nevoie de tancuri, avioane si sisteme navale. Zelensky a precizat ca, dupa ce primeste unu la suta din tancurile NATO si unu la suta din avioanele NATO, Ucraina nu va mai cere nimic.
„Asteptam deja de 31 de zile. Cine conduce comunitatea euro-atlantica ? Poate tot Moscova ? Pentru ca intimideaza ?” – s-a intrebat retoric Zelensky. Insistentele lui sunt tot mai greu tolerate de NATO, care a spus raspicat, in repetate randuri, ca nu trimite trupe in Ucraina si ca ideea unei zone de interdictie aeriana, sub control NATO, nu e viabila.
Anterior, Zelensky a discutat cu presedintele Poloniei, Andrzej Duda, caruia i s-a plans ca avioanele de fabricatie ruseasca, aflate in dotarea tarilor est-europene, nu au fost transferate Ucrainei, desi au existat promisiuni in acest sens.
Lupte la Lvov
Lupte intense se inregistrau sambata spre duminica noapte in mai multe zone din Ucraina. La Lvov se aud explozii puternice si se pare ca, in prezent, rusii au mai deschis un front in acea zona, unde preseaza de ore intregi. Pe de alta parte, Moscova a lasat sa se inteleaga faptul ca renunta la unele ambitii militare si ca isi reduce operatiunile in Ucraina.
Miriam