In Romania, varful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul lunii. Exista riscul de viituri pe sectorul romanesc.
In Ungaria, varful de debit a fost deja atins. Premierul Viktor Orban si-a amanat vizita la Strasbourg, pentru a putea gestiona situatia. Punctul critic va fi in zilele urmatoare. In prezent, autoritatile maghiare iau masuri de protectie impotriva inundatiilor pe o portiune de 540 de kilometri.
Romania, varful de debit spre finalul lunii
„Fără îndoială că suntem în alertă. Colegii mei sunt convocaţi aproape zilnic pe acest subiect. Vârful de debit îl vom înregistra cel mai probabil la sfârşitul acestei luni, fie pe data de 28, fie pe data de 29 septembrie, în funcţie de precipitaţiile pe care le avem, şi în Serbia, în funcţie de ceea ce se mai întâmplă în bazinul superior al al Dunării’, a precizat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet. Media multianuală a lunii septembrie este de 3.800 mc/secundă. Până pe 24 septembrie, în aval de Porţile de Fier, debitele fluviului Dunărea vor fi în creştere şi vor ajunge la valoarea de 8.000 mc/s – avertizeaza hidrologii.
Sunt cele mai grave inundatii cu care se confrunta Europa centrala in ultimii 20 de ani. Apele revarsate au facut prapad in Romania, Polonia, Cehia, Slovacia, Austria. Dupa retragerea apelor, orase intregi sunt acoperit de noroi, iar pagubele materiale sunt de ordinul zecilor de miliarde de euro.
Italia, lovita de inundatii
Furtuna Boris a ajuns si in nordul Italiei. Cea mai afectata e provincia Emilia-Romagna, unde au fost inchise scolile si circa o mie de oameni au fost evacuati. „A plouat non-stop mai bine de 48 de ore. Non-stop!” – povesteste Irene Piolo, numarul doi in conducerea regiunii Emilia-Romagna.
Miriam