Din cauza schimbărilor climatice și a temperaturilor foarte ridicate din Marea Mediterană, cererea pentru călătoriile de vară în Grecia se deplasează din lunile de vârf tradiționale, iulie și august, către lunile mai timpurii și mai târzii, precum mai, iunie și septembrie.
Prin urmare, după scăderea neașteptată a veniturilor din turism, în iulie și august, datele publicate de Banca Greciei arată că, în septembrie, sosirile călătorilor nerezidenți au crescut cu 6,6 la suta față de anul precedent, iar veniturile cu 7,9 procente – adică 260,7 milioane de euro.
Faptul că creșterea încasărilor este mai mare decât cea a sosirilor arată că și cheltuielile medii pe cap de locuitor au crescut, indicând șederi mai lungi.
Un alt factor ar fi evitarea aglomeratiei
Unii analisti de pe piata turismului afirma ca cei care vin in vacanta vor liniste si tihna si de aceea prefera, din ce in ce mai mult, perioadele din an mai putin aglomerate. Nu in ultimul rand, preturile au cuvant greu in aceasta decizie. In lunile de varf, preturile cresc la absolut orice, de la hoteluri si taxi-uri, la tarife in restaurante si la alte servicii.
Cu alte cuvinte, turistii sunt dispusi sa mearga in vacanta in afara sezonului, pentru ca :
- Scapa de caldurile caniculare din zona Mediteranei.
- E mai multa liniste si se pot odihni si relaxa.
- Platesc mai putin pentru sederi mai lung.
Grecia, printre destinatiile preferate de…iarna
Călătorii europeni plănuiesc mai multe călătorii în Europa în această iarnă, iar multe dintre acestea în Grecia. Un procent mare din acești turisti sunt tineri care caută acum activități și experiențe diferite, evitând destinațiile saturate și concentrându-se pe autenticitate.
De fapt, o mare parte dintre aceștia, indiferent de vârstă, nu mai economisesc atât de mult și sunt pregătiți să cheltuiască mai mult pe călătoriile lor, prelungindu-și chiar sejurul pentru mai multe zile. Pur și simplu, europenii doresc să călătorească pe tot parcursul anului și nu numai către destinații consacrate, ci și către locuri noi, neexplorate.
Cele mai populare destinații de călătorie din Europa continuă să domine clasamentul europenilor care plănuiesc călătorii în această iarnă. Spania și Franța se află în fruntea listei, fiecare fiind aleasă de 7 la suta dintre respondenți, urmate de Italia cu 6 la suta. Germania, Austria și Grecia se numără, de asemenea, printre destinațiile preferate, alese de 5 procente dintre respondenți, conform celui mai recent sondaj la nivel european realizat de Comisia Europeană de Turism (ETC), care este federația organizațiilor europene de turism.
Miriam