Stiri Internationale de ultima ora

Washingtonul va acorda prioritate Ucrainei in livrarile de sisteme Patriot

Administratia Joe Biden suspenda toate livrarile de sisteme Patriot catre alte tari. Toata productia va merge in Ucraina. Probabil ca la presiunea americana a decis si conducerea Romaniei sa doneze un sistem Patriot ucrainenilor, un gest controversat, spun multi analisti.

“Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT. Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create” – se arata in comunicatul sedintei Consiliului Suprem de Aparare a Tarii – CSAT – care a avut loc la Cotroceni.

In aceeasi zi, Statele Unite anuntau ca vor acorda prioritate Ucrainei pentru livrarea de rachete de apărare antiaeriană, intrucat ucrainenii sunt atacati masiv de rusi.

Prioritate pentru Ucraina

În acest context, Washingtonul a “luat decizia dificilă, dar necesară” de a acorda prioritate Ucrainei față de alți aliați în ceea ce privește furnizarea de rachete utilizate pentru apărarea aeriană. In consecință, exporturile către alte țări de rachete Patriot și NASAMS în special vor fi “amânate”, a explicat  John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe. Purtătorul de cuvânt a precizat că prioritatea acordată refacerii stocurilor Ucrainei va fi în vigoare timp de șaisprezece luni, după care livrările amânate vor fi reluate către alte țări.

Miriam

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!