Raluca Turcan sustine ca o alta majorare a alocatiilor nu este posibila deoarece ar duce la depasirea deficitului bugetar care este asumat de Guvern.
Motivul pentru care alocatiile nu pot fi marite
“Bugetul a fost construit cu maxim de atenţie şi practic am drămuit fiecare leu în bugetul de stat. De aceea şi sumele, şi în bugetul de stat şi în bugetul de asigurări sociale, sunt mai mari şi decât în anul 2020 şi decât în anul 2019. În plus, efortul bugetar pentru majorarea alocaţiilor este în total de 9,8 miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 1% din PIB. Ceea ce înseamnă că o altă majorare practic ar duce la ieşirea din deficitul bugetar asumat de Guvern şi susţinut de noi toţi astfel încât orice majorare de venit să nu fie însoţită de scăderea puterii de cumpărare, de inflaţie şi de scăderea calităţii vieţii”, a afirmat Raluca Turcan.
In plus ministrul Muncii sustine ca in buget nu au fost alocate fonduri pentru o eventual majorare a alocatiilor in iulie.
“Legea existentă în Parlament prevede două tranşe de majorare a alocaţiilor, una la 1 ianuarie şi una la mijlocul anului. În bugetul pe care noi îl avem pentru anul acesta în privinţa alocaţiilor, avem incluşi bani pentru majorarea de anul trecut intrată în plată şi de asemenea pentru majorarea de la 1 ianuarie. Depinde foarte mult de votul din Parlament. Dacă acesta va fi în sensul obligativităţii majorării alocaţiilor, legea trebuie respectată”, a mai mentionat Raluca.
Mai mult de atat ministrul Muncii a mai transmis ca doar votul din Legislativ va decide daca alocatiile vor mai fi majorate la mijlocul anului sau nu. “Alocaţiile au fost majorate de la 1 ianuarie, următoarele majorări se vor face când stabiliţi dumneavoastră prin vot – de fapt şi eu împreună cu dumneavoastră prin vot – în Parlament”, a mentionat in final Raluca Turcan.