Uniunea Europeană este hotărâtă să impună respectarea statului de drept şi a drepturilor persoanelor LGBT în Ungaria, chiar dacă premierul Viktor Orban a câştigat detaşat alegerile legislative, a declarat marţi comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, după o reuniune a miniştrilor europeni desfăşurată la Luxemburg, transmite AFP. Ungaria a adoptat anul trecut o lege care […]
Autor: Nicu
Primii astronauți privați au ajuns pe Stația Spațială Internațională
Echipajul primei misiuni în întregime private pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a sosit sâmbătă la avanpostul orbital după un zbor de peste 20 de ore, după cum au arătat imagini în direct transmise de agenţia spaţială americană NASA. Călătorii spaţiali s-au confruntat cu o aşteptare neplanificată de aproximativ 45 de minute la o distanţă de […]
UE îngheață activele fiicelor lui Putin
Uniunea Europeană a fost de acord să îngheţe activele din UE ale şefului principalului creditor rus Sberbank, ale celor două fiice ale lui Vladimir Putin şi ale mai multor oligarhi, potrivit unui document publicat vineri în jurnalul oficial al UE, relatează Reuters. De la începutul războiului din Ucraina, UE a pus pe lista neagră aproximativ […]
Pink Floyd lansează o piesă pentru Ucraina
Trupa britanică Pink Floyd va lansa vineri, după o pauză de 28 de ani, o nouă melodie, intitulată “Hey, Hey, Rise Up!”, în sprijinul poporului ucrainean, informează EFE. Piesa, prima înregistrată de Pink Floyd după albumul “The Division Bell” (1994), este interpretată de solistul ucrainean Andriy Khlyvnyuk din grupul rock Boombox, alături de chitaristul şi […]
Will Smith demisionează din Academia Oscarurilor
Decizie șocantă luată de celebrul actor american Will Smith, cel care a aruncat în aer gala premiilor Oscar. Will Smith a decis să demisioneze din Academia Oscarurilor după ce l-a pălmuit pe actorul de comedie Chris Rock în timpul ceremoniei de premiere de anul acesta, a declarat într-un comunicat actorul laureat cu premiul Oscar pentru […]
Ziua păcălelilor
În fiecare an, la 1 aprilie, este marcată Ziua păcălelilor, cunoscută şi ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor (April Fools’ Day), când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puţin succes, să-i facă o farsă colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie. Altfel spus, toată lumea păcăleşte pe toată lumea. Tradiţia Zilei păcălelilor de 1 […]
Bruce Willis renunță la actorie
Familia actorului american Bruce Willis a anunţat miercuri că starul hollywoodian, în vârstă de 67 de ani, a decis să renunţe la profesia de actor după ce a fost diagnosticat cu afazie, o tulburare de limbaj cauzată de leziuni la nivelul creierului, care afectează capacitatea unei persoane de a comunica, informează site-ul revistei Variety. “Pentru […]
Azi are loc ceremonia Premiilor Oscar
La 27 martie 2022, este programată cea de-a 94-a ediţie a galei Premiilor Oscar, distincţii decernate de Academia americană de film. Vor fi premiate cele mai bune pelicule lansate între 1 martie şi 31 decembrie 2021. Evenimentul are loc la Dolby Theatre, în Hollywood, California, iar gazdele spectacolului sunt actriţele Regina Hall, Amy Schumer şi […]
Bateristul trupei Foo Fighters a murit în Columbia
Bateristul Foo Fighters, Taylor Hawkins, a decedat în circumstanţe încă neclare la Bogota, unde trupa americană de rock alternativ urma să concerteze vineri seară, informează AFP şi Reuters. ”Familia Foo Fighters este devastată de pierderea tragică şi prematură a iubitului nostru Taylor Hawkins”, a anunţat formaţia într-un mesaj publicat vineri noapte pe pagina oficială de […]
The Rolling Stones lansează un nou album
Formaţia The Rolling Stones va lansa pe 13 mai, în premieră în istoria de 60 de ani a trupei, un album cu prima ediţie oficială a celor două faimoase concerte “secrete” pe care le-a susţinut în faţa a 300 de persoane în clubul El Mocambo din Toronto, în 1977, informează vineri EFE. Albumul va conţine […]










