Răsturnare de situație în cazul Andrew Tate: justiția a admis recursul formulat de influencerul britanic. Prin urmare, in acest moment, nu va fi judecat pentru trafic de persoane organizat și viol.
Curtea de Apel București a decis să trimită definitiv rechizitoriul care a dus la inculparea sa la Directia Anticorupție. Inițial, instanța din capitala României anunțase un proces în primăvară, fără a da o dată, însă la jumătatea lunii noiembrie instanța a semnalat nereguli. De asemenea, instanța a exclus din probe declarațiile a două presupuse victime, invocând încălcări procedurale.
Avocatul apărării, Eugen Vidineac, a calificat acest lucru drept o victorie juridică majoră.
„M-au băgat la închisoare, mi-au luat banii, mașinile și până și ultimul gram de libertate”, a declarat influencerul în vârstă de 38 de ani, care se află în prezent în arest la domiciliu într-o vilă de lângă București în legătură cu un alt caz. „Toate acestea sunt minciuni și voi lupta până la capăt pentru a-mi dovedi nevinovăția”, a adăugat el într-o declarație transmisă presei.
Potrivit fratelui său, Tristan, în vârstă de 36 de ani, care este de asemenea urmărit penal, decizia de respingere a rechizitoriului evidențiază deficiențe fundamentale ale probelor prezentate. Procurorul îi suspectează pe cei doi bărbați că au înșelat mai multe femei în scopul exploatării sexuale.
După arestarea lor în 2022 în București, unde locuiau de mai mulți ani, cei doi au petrecut trei luni în detenție înainte de a fi plasați sub control judiciar cu interdicția de a părăsi țara.
Miriam