La ceva mai mult de un kilometru de biserica catolica din Neuwerk, un vechi cartier al Bocsei, mergând pe un drum de pamânt înspre dealul abrupt de pe partea dreapta a Bârzavei, ajungi la un indicator ce te trimite la cetatea Cuiesti. Mergi pe poteca din padurice si ajungi la o poiana grozava, cu trei frumoase clai de fân. Nu se vede nicio urma de ceva medieval, si ai putea sa te simti înselat, deoarece esti zapacit si nu stii încotro s-o iei, poteca parând ca se termina brusc. E în dreapta. Urci pieptis, te chinui sa nu cazi de-a rostogolul înapoi, ajungi sub buza padurii si vezi primele ziduri. Un panou pus de Muzeul Banatului Montan, scris în trei limbi, te lamureste ca ai ajuns unde trebuie.
Vechiul fort de la Bocsa este monument istoric, a fost atestat pentru prima oara în 1331 si identificat a fi cetatea regala Cuiesti. Castrul consta într-un contur poligonal neregulat si avea dimensiuni de 32 pe 29 de metri. Din panoul indicator aflam ca acolo au fost si doua turnuri, iar în exterior un sant adânc de vreo patru metri si lat de 20.
Desigur ca noi nu facem parte din natiunile bogate ale lumii, care-si permit ca din orice coliba a evului mediu sa faca un punct de interes, o atractie turistica locala, o parcare si ceva suveniruri. Noi nu avem nici macar bunul-simt de a nu accentua starea de degradare, în incinta cetatii find destule PET-uri aruncate si chiar saci de nylon. Pentru cineva neinitiat în arhitectura fortificatiilor medievale, dar care a facut efortul de a urca pâna sus, în interiorul cetatii, privelistea este dezolanta. Acesta nu-si poate închipui cam pe unde a fost intrarea, unde erau turnurile, si ca atare nu poate visa la cavalerii de altadata, caci aceasta este, sa recunoastem, motivatia fiecaruia dintre noi care viziteaza o cetate: închipuirile unei lupte sub ziduri, un asediu, turcii jos si românii pe metereze, domnite si juraminte…
Nimic nu este la Cetatea Bocsei. Doar ziduri prabusite, copaci crescuti dintre colti de stânca sparta, spini si sticle de plastic. O gramada de pietre, cum spunea o femeie din Neuwerk aflând ca vreau sa urc. Dar te poti reconforta privind la Valea Bârzavei, care se întinde sub tine. În linstea din jurul tau se aude fiecare motor de masina ce se vede mergând în departare, mica, asemenea unui punct colorat ce se misca încet-încet…
Despre un alt fel de suburbie
Cobor înapoi în drumul de pamânt si merg mai departe. E o zona necunoscuta mie si ajung la o poarta închisa, iar de pe o tabla indicatoare aflu ca sunt în fata a ceva ce a apartinut cândva de Ministerul Agriculturii. Sunt la fostele sere ale orasului Bocsa. O femeie iese si ma lamureste ca as face mai bine sa ma întorc, caci drumul care merge pe undeva prin dreapta este prost si ocolitor si ma scoate la halta din Româna. Ioana Fota, femeie venita de foarte multi ani din Mehedinti, cade la testul meu de cunoastere când o întreb daca stie pe unde este Cracul cu Aur. Eram sigur ca nu este pe-acolo, am întrebat-o doar asa, de curios, asa cum am iscodit si prin Neuwerk pe doua babe si un barbat în salopeta, si nimeni nu auzise de asa ceva.
Plecasem de dimineata sa testez lumea, sa vad ce cunoaste fiecare despre locul în care traieste. Ioana stia însa altele, parea fascinata de blestemul ce lovise într-o fata tânara, ce a murit în accident de masina pentru ca a spart o familie de oameni gospodari. Îmi arata cu mâna directia spre gaterul unde lucra femeiusca. Si pentru ca nu dorea cu niciun chip sa se pozeze, am lasat-o sa pazeasca fostele sere, loc ce era al lui Forentin Bocsan, proprietarul de-acum al cabanei Stejarul, femeia parând a vrea sa vorbeasca în continuare despre felul în care cele trei ursitoare ale omului îi stabilesc acestuia destinul înca de la nastere. Ioana pierdea vremea asteptând pe ciobanul care-si tinea acolo cele doua sute de oi si datorita caruia nu murea de plictiseala. Pe marginea drumului de pamânt, în jos, unde era bratul mort al Bârzavei cu apa plina de matasea broastei, erau aruncate tone de gunoaie, iar mintea mea refuza sa mai fotografieze murdaria. Pe-acolo, o femeie îmbatrânita cu mult înainte de vreme, cu mâinile înmanusate, era însotita de un baiat ce împingea un carucior de dus copii. Adunau fier vechi, ca sa-l vânda firmei lui Florentin Bocsan. Si, când am scos aparatul de fotografiat, au disparut într-un tufis, cu tot cu carutul în care era prada lor din ziua aceea: o baterie moarta de automobil.
Despre marire si decadenta
Gasindu-ma din nou sub zidurile cetatii si cu gândul sa ignor mizeria de pe malul apei, am încercat sa-mi închipui si sa vad cu ochii mintii viata de demult. Când locul era poate mlastinos, iar averile nobililor de aici pareau a proveni si din ocnele de aur cunoscute a fi în zona înca din vechime. Cetatea a fost pe rând a ardelenilor si a turcilor. Aici s-a semnat odata un legamânt, prin 1534, între cei trei frati Racovita si nobilul Vrabie, prin care ei îsi promiteau stâpânirea în buna pace a cetatii si sa nu se dea afara unul pe altul. Dar vremurile au fost peste ei, si decaderea Cuiestilor avea sa înceapa în vara lui 1595, când George Borbely, banul Severinului, a bombardat-o cu 27 de tunuri pentru a o scoate de sub otomani, a spart zidurile si a trecut sub sabie toata garnizoana.
Tradarea din 1658 a principelui transilvan Acatiu Barcsay, când acesta a cedat turcilor cetatea, a nemultumit pe toata lumea, asa se face ca zidurile au fost aruncate în aer chiar de catre propriii militari slujbasi, cu gând de a nu lasa nimic în mâinile Semilunei. Dupa cum aflam din cronicile vremii, care nu stiu însa cine si cum a refacut cetatea, cert este ca ea a mai fost bombardata o data, în 1695, când Arnaut Pasa a asediat-o si a cucerit-o din nou. De-atunci, nimeni nu s-a mai gândit la reconstructie. Zidurile pe care le vedem azi sunt asa, se pare, înca din vremea acelui razboi austro-turc.
Cât despre Cracul cu aur, loc gasit de romani si care a fost plin de exploatari miniere ce au dus la înflorirea mineritului aici, deal din ale carui maruntaie s-au umplut lazile multor nobili de pe Valea Bârzavei, cât si a erariului de la Viena, vom afla într-un numar viitor. Si nu ne temem ca, spunând despre aceasta poveste, cautatori de aiurea vor veni sa-si faca un viitor la Bocsa. Aici, mineritul a murit de mult.
Comentarii (2)
un cetatean din New Werk
January 31st, 2010 at 8:46 am
Domnule reporter, am fost bucuros sa vad ca in presa de astazi mai exista oameni ca dumneavoastra interesati sa scoata la lumina vestigiile si fostele bogatii ale acestei tari, insa pe masura ce citeam acest scurt reportaj, ma intristam, ati deviat si ati stricat acest reportaj intr-un mod jalnic.De la un reportaj care promitea un scurt istoric si itinerariu al cetatii Cuiesti ati ajuns la a va lega de cunostiintele a doua babe…oare asta ati vrut sa scoateti in relief, cultura si cunostiintele unor oameni de rand? Ma bucura insa ca ati observat mizeria care ne inconjoara, insa trebuia sa specificati ca autoritatea orasului reperezentant al PSD, partid pe care il sprijiniti cu ardoare, si conduce acest oras de 12 ani nu face nimic in acest sens,trebuia sa spuneti si de drumul acestui cartier, si de podul langa care erati cand ati facut fotografia de mai sus, si sta sa seprabuseasca, si de averea imensa pe care a facut-o acest primar cumparand toate imobilele importante ale acestui oras, asta daca va interesa sa scoateti la lumina acest aspect,care mi se pare mai interesant decat ignoranta celor doua babe. Imi cer suze daca ,,tonul” vi se pare ridicat si puteti sa nu postati aceasta reactie a mea la reportajul esuat al dumneavoastra..Cu respect!…Mai sunt multe de spus, insa ma opresc aici, iar Cracul de aur este pe versantul opus, o pute-ti lua ca o figura de stil.
Cetatea Cuiesti (Banat)
February 1st, 2010 at 7:55 pm
[...] din reportajul Cautand Cracul de Aur, aparut in Ghimpele de [...]
Ai dreptul la replica: