Sportul scuza mijloacele
Adrian Porumboiu, mentalitatea de invingator
Tags: Adrian Porumboiu, fotbalE trist când pierzi. Cu riscul de a aluneca spre banal, chiar e trist, e trist cu adevarat. Mai ales daca esti un luptator. Mai ales daca nu-i poti suporta pe cei care se predau înaintea luptei. Mai ales daca vezi ca visul tau începe sa schioapete si sa rasufle greu.
Ceva nu merge. C-asa-i în fotbal. Ca si în viata. Vine câte unul caruia nu-i plac zorzoanele lui N’Doye, si atunci mama lui de african, hai sa-l fugarim, pe nimica toata, pe doi lei gauriti, ca asta-i moftul. C-asa-i în fotbal. Ca si în viata. E trist când pierzi.
E cu atât mai trist, cu cât stii ca nu ti-ai dorit ceva de duzina, ceva de nimic, o haita de câini cu tinechele în coada. E cu atât mai trist, cu cât urasti mediocritatea. E cumplit de trist.
…Probabil ca asa se simte acum Adrian Porumboiu, finantatorul echipei de fotbal din Vaslui.
Cel fara de care, cu siguranta, Vasluiul ar fi mult mai sarac. Într-o zona în care afurisita asta de criza este cireasa de pe tort, economia locala mai palpita doar datorita lui.
Dintr-un anumit punct de vedere, Adrian Porumboiu este un paradox. Pentru ca daca, în general, oamenii potenti financiar sunt „strânsi la punga”, cum se zice, ca sa nu spunem de-a dreptul zgârciti, Adrian Porumboiu a reusit sa înteleaga ca, daca are o bucata de pâine, nu e bine sa o manânce de unul singur.
Îmi va fi tare greu sa uit o zi întâmplata în urma cu exact zece ani, în decembrie 1999, când, dupa ce primise o scrisoare de la un baiat handicapat care îl implora sa-l ajute prin oferirea unui televizor, Adrian Porumboiu m-a invitat sa mergem, împreuna, sa-l vedem pe acel baiat, sa verificam daca situatia era reala. Tânarul locuia în zona garii vasluiene. Handicapul sau consta în imobilitate, dar, în pofida necazurilor sale, afisa un optimism aproape nefiresc. Adrian Porumboiu i-a lasat televizorul si niste bani care sa-i faca Sarbatorile macar un pic mai frumoase, iar dupa ce am plecat, vazându-ma cu ochii aproape în lacrimi, a spus: „Stii, de fapt, par eu tare, asa ma crede toata lumea, dar sunt momente în care chiar si eu ma pierd!”. Cu o vointa extraordinara, Adrian Porumboiu a dovedit ca urcusul pe scara sociala este o consecinta a unei vieti pline de truda si renuntari, dusa mult peste limitele celor care se complac în suficienta searbada din care uneori nici macar nu mai apuca sa se scuture, pentru e se dumiri de ce nu le merge bine. „Mai bine sa fii invidiat, decât compatimit!”, spunea la un moment dat Adrian Porumboiu, dezvaluind astfel unul dintre principiile dupa care s-a ghidat în existenta sa. „Viata nu-ti ofera o sansa decât o singura data, iar daca nu stii sa o exploatezi chiar atunci, în acel moment, nu se stie prea bine daca te vei mai întâlni vreeodata cu ea”, mi-a spus în alta zi, determinându-ma sa regret ca nu-l cunoscusem mai devreme, pentru ca întelegeam ca as fi avut atât de multe de învatat de la el…
…E trist când pierzi, asa cum s-a întâmplat duminica noaptea, cu Timisoara…
Dar e frumos sa stii ca înfrângerile mici nu se pot compara cu victoria mare numita destin.
Duminica, 27 septembrie, va fi ziua lui Adrian Porumboiu, si tocmai de aceea îi uram, de pe-acum, cu sufletul în palma, „LA MULTI ANI!”, iubire si pace! Sa ramâna pe veci (si) al Vasluiului si, mai presus de toate, sa ramâna, sufleteste, la fel cum este acum, în aceeasi zona rarefiata, olimpiana! (Daniel Grosu)
Comentarii
Fara comentarii
Ai dreptul la replica: